Nu era o poveste obisnuita

Nu era o poveste obisnuita. In ea, cuvintele se nasteau ca oamenii. La inceput nu aveau ochi si erau mai fragile ca o coaja de ou. Unii ar fi spus ca aveau nevoie de lumina, altii credeau ca e vorba de forma degetelor cu care le mangaiai.

Nu exista o formula clara.

Unele continuau sa se sparga, in ciuda grijei cu care erau cultivate. Si atunci faceau un zgomot metalic, aproape imperceptibil, sunetul pe care il fac galaxiile – dar pentru ca sunt la milioane de ani lumina departare, oamenii nu il inteleg decat ca o forma de gestatie a viitorului.

Cand se spargeau, nu mureau cu totul. Lasau urme in celelalte cuvinte. Si cand acestea se intalneau, formau cele mai frumoase bucati de tacere.

FacebookTwitterGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *