Aici

Era târziu. Se descoperise centrul lumii. Din el beau apă animalele care supravieţuiseră. Aveau ochi tulburi şi le era sete. De asta au şi ajuns aici.

Deasupra, cădeau stele şi cerul înainta netulburat.

Aerul purta bucăţi de cuvinte. Şa, po, înch, vre, ică.

Undeva, era o linie a orizontului. Trăia în singurătate, ca orice obiect născut de matematică. Număra liniştea.

 

121

169

225

289

361

Şi tot aşa.

Doar pentru ca cineva uitase ordinea lor, asta nu însemna că ea nu mai există.

 

FacebookTwitterGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *